oldies and goldies :) (2)

Anunțuri

sunete din microcosmosul jumătăţii de pahar

cu siguranţă ne agăţam de acelaşi cer
eu de un capăt tu de celălalt
fiecare ascultam aceleaşi sunete cosmice
pe cele înalte ascuţite mă ridic subţire
cu cele joase vin dinspre tine vibraţii
ce se întâlnesc undeva
poate într-un cuvânt pe care tu-l rosteşti mai greu
poate într-o lacrimă pe care eu o plâng mai uşor
locul nu prea contează
o simplă busolă pe care
nordul meu creşte umbre tomnatice spre sudul
pe unde te-acoperi cu aromele verii până când
e-un solstiţiu de gânduri lumina aceeaşi egală
poate doar norul nu e la fel
rătăcit ca o interferenţă pe lungimea noastră de undă
decalajul e temporar
o coordonată orizontală finită când eu şi tu nu
mai apoi tu şi eu nu
ca oscilaţii ale unei sinusoide astrale
până când
în sfârşit
plouă şi
cresc curcubee de sunet aripile privirea
fără pescăruşi fără nori fără teamă alunecăm iar spre albastru
eu la un capăt tu la celălalt
ascultând

*
fii optimist, îţi spuneam şi îmi spuneam dăunăzi, până la urmă ne scăldăm în aceeaşi jumătate a paharului, pe buza căruia îşi plimbă degetul poate Dumnezeu, poate altcineva, şi cântă uneori acea muzica pe care o percepem vibrând până la noi, hai să alegem jumătatea de sus, măcar acolo putem uita cât de mici suntem, să privim cerul într-o iluzorie libertate.

(2004)

durerea membrului fantomă

(algohalucinoza cuvântului)

tăcerea
un poliţist în intersecţie plictisit rotind mâinile are manşete albe
viaţa pe dinăuntru pe dinafară doar cercuri
du-te vino pe zile rotunde

un câine în trei picioare păşeste cu o graţie ciudată
în aceeaşi intersecţie sens giratoriu am pierdut ceva
nu ştiu ce
doar am pierdut

şi fluier

circulaţi circulaţi în tăceri în trei picioare
deşi echilibrul doare
în patru

de-ce-urile speranţele de fum sunt bară la bară
nişte noxe ş-atât

mahmură

bolborosesc subţire resturi de vise trezite bule de şampanie
gura păcătosului grăieşte în adevăr 
minciuna de ieri o sparg şi-mi sfidez norocul cu cioburi
de mâine
îmi zic
hic!
ce bule ameţite, monşer,
 preferă jumătatea plină dar se pierd
când ajung la pragul de sus
al paharului

 

 

 

 

 

 

later edit

mult prea târziu
noiembrie îsi îngroapă următorul poet
drumul priveghiul minciunile bocetul cerului captiv într-un albastru aproape ca marea
aproape om

asa a fost de la primul vers până la ultimul pomeni-vor niste păsări
la primăvară c-am fost
aproape dragoste

RIP

m-am trezit
si am văzut că barbatul care scria poezii a murit
atac direct în pieptul meu infarctul unui vers rămas brusc fără niciun ritm cardiac
fără niciun sens
nu mai respira oricât de multă rimă mi-as fi injectat in vene
ora decesului: la răsărit 00.00
pur si simplu, noiembrie a transformat dimineața într-un soare cu dinți si, pentru că muscătura lui a pătat cu rosu toate orele rămase subtitlu, singura soluție pentru purtarea metaforei de azi înainte e să folosesc colgate visible action pentru albirea inimii
drept doliu