foamea

cuvântul dinainte era un mort umblător
„ridică-te şi umblă” ii spuneam. el, docil, se ridica şi umbla.
lesa era simplă, bătea moneda comunicării şi o prindea în palma fiecăruia ce-şi ţinea braţele încrucişate.

resemnarea e o cuşcă înfiorătoare, iar cel captiv înăuntrul ei e mutul vorbitor.
îi recunoşti uşor coastele, e slab, are sub unghii pământ. se hrăneşte cu frunze.

*
gata

docilitatea nu e apanajul silabelor mele.
turbate într-o mişcare browniană pe cerul gurii salivează de pofta cărnii.
muşc litere fragede neinventate, mici creaturi cu sânge cald.
vânătoarea e o nebunie flămândă, tentaţia absolutului. nimeni nu ştie încotro duce drumul, dar absolut nimeni.

şi ce dacă?

mi-e foame canibală de absolut.

mă ridic şi umblu.

(2007)

Anunțuri

Un gând despre „foamea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s