semper in faecibus sum, sole profundum variat

Mă întreb sau … nu, chiar mă minunez, siderată, atunci cand văd unele personaje cum se bagă singure în rahat, în speță aruncă aiurea cu vorbe despre ce cunosc (mai curând  despre ce nu cunosc=habar n-au despre ce sau cine scriu = pseudo la-orice-vreți-voi)acoperindu-se aproape complet cu substanța organică pomenită la începutul frazei, după care se chinuie din răsputeri să-si păstreze aparențele prețioase de  mimisor . De remarcat e solitudinea afisată de creatură superioară si neînțeleasă de muritorii/cititorii de rând (mai ales atunci când muscă cu grație din mititelul cu sare).
Evident, nu dă citate pentru că nu are de unde: cititul o adoarme.
Atât.
Doar că… miroase de la o postă.
==============================
Teoretic, elucubrând în continuare, dacă nu-ți place ce-ai vazut prin fereastră, nu intri să vizitezi locația în cauză, e limpede ca lumina zilei, dar ce te faci când maneaua piți-delicat-găiată e dată la maxim?

Ce să faci să nu fii si tu, la rându-ți, contaminat? să strângi din ochi? să îți astupi urechile? să-ți acoperi nările?
Uite-asa, mai bine de jumătate din simțurile aristotelic definite ca fiind caracteristici humanoide, ajung să ți se-atrofieze pe motiv (încercare) de supraviețuire.

Si pentru restul existenței? din cele sase simțuri îți mai rămân doar vreo două: gustul (amar) si pielea (frison, ca de găină).
Huh, se pare că, pe motiv de prezență invazivă a creaturii în cauză, singura sansă de a rămâne cât de cât întreg e fuga departe, cât mai departe, altminteri te paste metamorfoza: din biped rațional în galinacee bolnavă la ficat.

==============================
Clar, azi mi-e dor de Moromete.

Anunțuri