Parfum de cafea cu toamnă amară

Cu tâmpla grea de şoapte şi mâna amorţită
mă risipesc în gânduri şi-n aburii prelungi,
nu-i liniştea deplină, nici ceaşca nu-i golită
şi încă beau cafeaua, şi înc-aştept s-ajungi.

Prin toamne vechi de umbre şi gesturi interzise
pierd clipe-n jur pe care nu pot să le mai prind.
Sunt toate ale mele şi toate-au fost prezise
de nopţile pe care le-am risipit dormind.

Alint în palme-un zâmbet, las visul să-l cuprindă,
un “ce-ar-fi-dac㔠tandru să-mi ţină de urât,
tardiv prin zaţul nopţii aroma să se-ntindă
din gândul meu spre tine şi invers. Doar atât.

Și astfel, îţi las umbra să mi te-aştearnă-n cale.
Lumina e măruntă, încerc să te ghicesc
cum prinzi în palma cana, cum sorb buzele tale,
de îţi plăcu aroma ori ochii de-ţi zâmbesc.

*
Fâşiile de ceaţă s-au prins de felinare
iar somnul mi-i departe. Cafeaua s-a răcit.
Pe masă-i o revistă, deschisă la-ntâmplare.
În ceaşca mea albastră-i un mâine amăgit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s