omul de la răsărit

anonime
fără mască de oxigen
cuvintele lui poartă poveri
întotdeauna mai mult
întotdeauna mai grele
decât aerul pe care-l respiră

bărbatul acesta
o străbate încet în fiecare viață de la un capăt la altul
din pântec până-n vârful sânilor
în zadar avalansele ei îngroapă tăceri în zadar toată zbaterea
buzele lui ard
numai de el stiut drumul
îsi desface larg coapsele primindu-l
mereu întâiul
mereu ultimul

o iubeste mult
atât de mult încât îsi despică pieptul
si mai rupe o coastă
de fiecare dată când o naste

*
în certificatul ei scrie în dreptul tatălui
fiica naturală a unui serpar de dragoste

cărăusul marilor înălțimi
nestiutul de la răsăritul poeziei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s