batwoman soul

din rănile cele vechi nu se mai bea
din umbră
niciun zburător
nicio iluzie
e-o liniste de peșteră în carnea mea

si fiecare zi trecând
crește coloană cu cerul înfipt până la prăsele-ntre umeri
timpul
zidește stalactic
speranța unei evadări din piatră

cuvântul
un hăbăuc
lovindu-se de toți pereții
i-a umplut de sânge

nu știa, bietul, că din poezie
întotdeauna se pleacă
numai în genunchi
și cu o gaură mare în piept

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s