acțiune harştiană în zeta

mie îmi place atunci când cineva scrie cu harşt harşt-uri pe diagonală şi zău prea puţin îmi pasă câte muşte a taiat feciorul de croitor
dintr-odata să muşte
totul
un imens zzz-îit pe diagonala opusă

strecor încă subţire o cicatrice de vină
logica divină
trecută în braţe peste pragul
beat-ului 0 cunoaştere 1 ne-cunoaştere
deşi ne re-cunoaştem doar dintre cuvinte en garde
spune gândul fragil
spânzurat frânghia se rupe acuş acuş la limita dintre poduri şi ape
adânci de tulburi

ce harşt elegant – căderea
alfa şi omega din Z-ul final

nu-i aşa?

Anunțuri

vrajă de text nerecomandat (sau cum te trosnesc sânzienele aruncate de pe-o macara)

textul acesta nu e recomandabil sa fie citit, pentru ca nu e scris sa ajunga la inima ci undeva mai sus, deasupra nasului, cam prin mijlocul fruntii
chiar nu e recomandabil deloc la corazon, doamne fereste, o inteapa si-atunci apar probleme de cord penal

mai bine-nchid ochii şi muşc dintr-o caisa pătrată modificată genetic dau drumu’ la player şi ascult melodia macarale râd in soare cu trio grigoriu si constat ca lumea se împarte în două: în poeţi şi în macarale argintii

scena clasică: el – un barbat care-azvarle (evident cu bărbăție) de sus (intr-un cadru urban de secol douăjșunu’) cununiţe de sânziene pe la casa unde sta o fătuca de măritat, desi exista riscul sa-i lase-n frunte un crater vizibil de (pe )Marte
ea, sarmana, nu stie prea bine de ce stelute, de ce fâl-fâl din aripioare păsărele de jur imprejur, ma rog – toata recuzita de teatru absurd – dar râde in soare catre macarale
ușor tâmp ușor am zis
răspunde silabisind muncitoresc din abecedar …ana are mere si trei floricele drept raspuns cererii lui preainalte (si-un sir neintrerupt de rime cotcodacite la participiul trecut de gainusa cu mandrie c-a mai gasit o margica)

fir-ar, de-atatea sânziene-s bantuita azi de vedenii de vechiul testament in care dumnezeu pedepseste pe toti deopotriva – m-as ruga dar nu pot – deja in vene se umplu prapastii cu sângele ultimei rugăciuni

am şi eu, ca tot omu’ de altfel, nevoie de-o oarecare operaţie de cord prea deschis
în concluzie când îmi schimbi timpurile verbului ţi-a fi vremurile celor de două ori câte doisprezece copci dor tot de două ori: prima dată pentru trecut apoi pentru prezent
pentru viitor nu mă poate feri decât o altă operaţie
poate estetică
desigur aceasta e metoda invazivă

alternativa e o data pe an, laparoscopic – cu floricele care-ti intorc inima pe dos
e-un fel de leapşa sărbătoarea asta – o coronita din hârtie de prins muşte pe care numai cuvintele îşi lipesc genele într-o atitudine cucernică de gâză
– și gata, esti captiv pe vecie

ha! constat: or fi ele sânziene însa visele nu sunt lipicioase
merg liberă mai departe până la anul pe vremea asta
şi-ating pe următorul

se poate?

niwa

începutul / o linie albă/
în palme timpul/ pasul umbrei un metronom/
pereche de ochi balanţă/ clipesc des înghit în sec/
virus în laringe/ sunetul scârţâie uşa tăcerilor shakuhachi

nu
eu nu sunt aşa

în gradinile mele verdele e perfectul
din dragoste o tigresă albă la pândă

aştept

explozii în carne mângâieri pui muşcături mărunte
tremură pe vârful sânului muntele buzele bărbatului fuji yama
activul sacru din orice parte l-aş privi conic
mâinile mele pajişti arbori şi case de ceai
plecările mici sanctuare ape nasc lotuşi în piele
venirile cresc orhidee canini de magmă

nu
eu nu sunt nici aşa

cum spuneam
vulcanul meu e activ primitor în erupţie acoperă totul
curtoazie impecabilă ceaşca în cer
răsturnare delicată peste mărunte organisme folosite pentru studiu
modul în care are loc transmiterea caracterelor
arta ceaiului fierbinte pentru aceste drosophila melanogaster bipede

în câte feluri vreau să fiu
sunt

nuanţe din alb aşa-mi cad florile
sărbatoare trecutul în doliu

cerșetor la marginea străzii, clipa

Aş vrea să fug dar nu pot, împleticesc pasul tulbure al celui care încearcă să uite.În pragul umbrit al zilei a rămas doar o parte din mine, cerşetorul neputincios să umble.
Între inima şi raţiune zace spânzurată o clipă – incredibil suspendată între cele doua bucăţi, ea devine aproape elastică.
*
Traversez o stradă aproape reală, voi spune, cu sunete şi miros de asfalt.
Dintr-un reflex mai bătrân decât mine, întorc privirea spre stânga. Te apropii încet, deşi la fel de bine puteai fi într-o maşină, cu zeci de kilometri la oră. Secunda are la capătul dinspre mine o consistenţă gelatinoasă. Semiconştientă de zgomotul zilei, privirea se agaţă de chipul tău şi balansează uşor, înainte-înapoi, spre trecut. E doar o secundă. Una singură. Divizată aproape la relanti, îi aud pârâitul – gata să crape la limita dintre temporal şi palpabil.
În dreptul meu ajuns, îţi zâmbesc. Uşor timid, uşor copil, uşor fâstâcit. Gestul degetelor ridicate capătă gustul unui salut sau doar al recunoaşterii. Ca într-o oglindă, pe chipul tău regăsesc, surprinzător, acelaşi gest.
Gata, au trecut.
Secunda şi cu tine. Cu o legănare de coardă elastică, m-aţi aruncat de la un capăt la celălalt al vremii. Rebotezată, clipa a murit într-o binecuvantare a zâmbetului, ca să renască în următoarea.

Ce alb e acum pe stradă. Maşinile trec, mereu de la stânga la dreapta, iar eu traversez mereu din acelaşi loc nemarcat.
*
Zilele au rămas prea mult singure cu ele însele, probabil de aceea îmi par atât de stranii. Furişându-se, foamea de linişte se împrăştie insidios prin vene şi vesteşte o molimă. Port secunde moarte din ce în ce mai multe cu cât, din ce în ce mai des, cuvântului i se refuză naşterea.
*
Cerşesc, însetată, la marginea lumii, un strop de lumină. Strigătul e stins, de câine în agonie. Aplecată să culeg zâmbetele aruncate de câte un trecător milostiv, oasele se ciocnesc cu sunet scheletic, degetele tremură şi, cu tot chinul, nu pot apuca stropii lucitori.
Îngenuncheată în colbul sterp, încep să multumesc şi să plâng într-o limba doar a mea, ciudată şi tânguitoare. Sunetele mele adună cete de alţi înfometaţi. Copii de gânduri,cu abdomene balonate grotesc şi capete spâne, murdare, femei gălbejite, aidoma coşmarelor mele, cu picioare umflate şi vene ca şerpii. Așteptând să primesc banul de nichel pentru fericire, banul de arama pentru ultima apă, pironită în praf, mă arde neputinţa să-mi satur turma de vedenii.
Doar corul, dezordonat şi sălbatic, lăudând, plângând: “Aaaaaiiiaaauuuuuaa! Aiiiiiaaauuuuaaaa!…”
*
Dacă ma vei vedea și mâine, acolo, cerșind iluzii de apă, fii milostiv.
Azvârle-mi un timp să-mi ajungă măcar o zi, pentru încă una și-ndură-te de cea care-așteaptă-n zadar al patrulea sunet.
Tăcerea.

abureli pe o ceașcă de ceai

albastră o tăcere de porţelan strecurată pe-o aţă
la un capăt stă agăţată de un deget pe buze s-o guşti
e un pliculeţ cu esenţe
(linişte frântă sporadic de plescăitul limbii cling-cling uniform circulare foneme apar printre dinţi)
un oftat graţios de gânduri cochete şi roz
pe sinapsele zilei serpuiesc ore de abur fierbinte
numai bune de turnat pe cuvinte

mi-e pofta să simt pe retina mi-e poftă să-ntind
untul pe-o idee uscată crocantă
adevărul de la five o’clock e pe fundul ceștii
înghit cu sughiţuri cuminţi şi mă sorb încet în aşteptare
peste silabe încă o foaie lăsată să cadă

pic-pic pic-pic
poezie mi se prelinge
pic-pic
vers mi se prelinge
în farfuriuța lumii de dedesubt

ce poftă mi-e ce zgârcită sunt să adun de pe margini
silabe ce-au supt la o ţâţă de stele cu lapte picurate-n ceașcă
şi-aş mai sorbi o rimă dar din spirit de frondă
nu scriu decât o înjurătură pe-alături rotundă

o floare albastră pictată pe faţă tăcerea îmi creşte pe deget pe gură
un abur ce stă ca pe ace o oră o tură
se-nvârte
şi-atât

de-un alb delicat până la transparenţă, gestul prin care serveşti
mă răstoarnă şi mă risipeşte
cu adevărurile mele cu tot

Eraser

juram ieri pe-o tristeţe că mă voi lăsa de cuvinte,
ţineam zâmbetul drept pe ea şi
degetele încrucişate la spate să nu-mi vezi între ele sufletul
în colivie au ramas doar pene, numai pene ciufulite
felii de zile fără tine cu tine căzute grămadă printre resturi de seminţe
de silabe pierdute în zbateri limitate de gratiile temerilor

vreau o nouă identitate pentru aceleaşi sunete
aaaaeeeeeeeeeeeeeeeeiiiiiiiiiiiiiiiiiooooooooooooouuuuuuuuuu
exerciţiul e mama supravieţuirii claustrofobice între definiţii
pasărea a murit sau poate doar a zburat, totuna-i
mi-a ciugulit ficaţii de umbră răstignită-ntr-o cuşca
şi-a fugit
undeva, probabil că zeii
sau doar altcineva
reinventează focul sub un alt nume
-uite hoţul-nu e hoţul-

dar s-a întâmplat că te-am vazut, am venit să jur şi am ajuns
martorul
din programele de reabilitare reintegrare renaştere reînvăţare revenire

(zâmbesc citind pe o foaie de hârtie cu pătrăţele bleu:
douăzecişitreiaprilieunamienouăsuteoptezicişiopt
la ora de baze(le electrotehnicii) despre virginitatea gândurilor
– ce scriam la douazeci de ani la un curs
pe vremea când ne făceam toţi ingineri – citez :
ne-am-pierdut-spiralele-în-drumuri-peste-pădure-şi-am-început-a-mirosi-a-melci-striviţi)

delirez
o facere de ego
până la primul ţipăt

(ce spirale, domle, iluziile astea de libertate feliată-ntre gratii precum
lumina în carceră
îţi jur, în viaţa mea nu am calcat pe vreunul,
ştiu doar mirosul de reavan, de după ploaie, când melcii ies la iveala
şi fac perechi lascive cu râmele pe pământul răscolit
ca un aşternut pe care s-a petrecut o partidă nebuna de amor cu
picătura)

numai de greul zborului purtăm coliviile acestea
ca proteze de aripi
şi zău că ieri juram pe tristeţe că renunţ la cuvinte
pene, numai pene ciufulite
doare undeva pe sub inima
mi-am mâncat ficaţii singura, devorându-te pe îndelete,
te despicam cu fiecare frază şi zâmbeam felin
câte o lacrimă în dosul monitorului

pentru tine scriu, da, tu. citeşte

mă dezvălui în toată splendoarea mea de
literă nouă pe aceeaşi tastatură veche
cresc altă amprentă
mai curată, mai ieftină, mai isteaţă, într-o nouă prezentare
de reclamă reuşită la detergenţi de personalitate

de astăzi mi-am câştigat legal dreptul de a delira în cuvinte
într-o sală cu judecata de cuşcă
poc, a facut ciocanelul, şi gata
sunt alta
(îţi-ziceam-că-am-îmbătrânit-şi-nu-m-ai-crezut
acum ai dovada scrisă în faţa ochilor)

scriu-şterg-scriu-şterg
I am clean.

astigmatism

Port mâinile balanţă de gesturi nerostite,
Pe-un taler cresc edeme cu iz de nemurire,
Pe altul număr spinii posibilei ispite
Şi între ele gândul mi-e firav şi subţire

Îmi e privirea aspră ca de-o lumină rece,
Un ochi e orb de tine iar altul lăcrimează,
O rază cântăreşte secunda care trece
Un nor de pe retină umbrind, înseninează.

Obrazul drept mai poartă un rest de fard, sărutul
Desprins din buze sterpe de-amoruri caudine,
Cel stâng, întors şi palid, umbreşte calm trecutul
Pe riduri transformate din calea către sine.

*
Prind palma de-o oglinda să îmi continui jocul
Dar sticla argintată nu mai vrea să mă vadă
Şi-n braţe n-am pe nimeni. Dar în priviri sorocul
Renaşterii de mâine-i pe-un zâmbet.

Stă să cadă.