rădăcină de vânt

(repostat ca răspuns al unei întrebări nepuse)

în satul dintre dealuri casele au nume de răzeşi
oamenii sunt case de lut

timpul usucă drumurile într-o tăcere galbenă olarul
e singurul care mai trăieşteHPIM1591

*
sunt nepoata nepoţilor răzeşilor
oamenii liberi

*
ştii, Radu,
cred şi acum că bunicii mei sunt vrăjitori

când eram mică au facut casa asta mare
toamna mirosea a must de nohan şi era verde nucă pe degete
apoi venea iarna bunica ţesea la razboi bunicul ne spunea poveşti cu popoarele migratoare
ei erau înăuntru eu eram în afara lor sâmbure

acum ei sunt afară cu îngerii şi înăuntrul meu sâmburi
acum eu sunt mare şi casa asta micăHPIM1633

fără îndoială bunicii mei sunt vrăjitorii care schimbă lumile
cresc-descresc-apar-dispar
casa
prispa
perele de se coceau la sânt ilie
viţa de vie
fântâna
cuptorul de pâine

*
un singur lucru e neschimbat
rădăcina de vânt are aceeaşi aromă dulce-amăruie de lut crescut din copilărie

*
la sânta mărie mare trebuia să urc în podul bucătăriei să prind câte-un porumb din cei ce nu ştiau încă zbura

din întunericul cald foşnet de pasăre tânără
speriată
mă prefăceam că-l scap
lăcrimam aripile crude îmi intrau în ochi penele speranţele

bunicul mă aştepta blând
zâmbea la capătul scării ştia că voi creşte

acum podul e pustiu doar aerul mai miroase la fel
a zbatere măruntă şi fragedăHPIM1655

*
în seara asta bat clopotele din lemnul vechi
de sub coastă de undeva nu ştiu bine de unde rădăcina e ruptă
şi doareHPIM1579

le aud
mă cheamă iarăşi

*
deschid messengerul cu dumnezeu iluzia că în lista mea vreun înger
îmi va spune nu plânge nu plânge nu plânge
pun status cuminte floare-de-lut
şi aştept
toţi îngerii mei sunt offline

poate nu vin pentru că pomelnicul meu e subţire
am lacrimi de dat
am morţi de purtat
şi cam atâtHPIM1621

*
clopotniţă deschisă pe deal înserarea
doi copii lângă ea mă privesc tăcuţiHPIM1582

cum vă cheamă
întreb
eu sunt costel zice ăl mai mare
el e bogdan căluţul meu (legat cu o sfoară cel mic îl urma)
pot să vă fac o poză
privesc amândoi o singură uimire nu mă-nţeleg atunci le zâmbesc blând ca bunicul şi le spun de jos de la capătul lumii mele
vedeţi crucile acelea două negre sus după nuc
mergeti acolo şi luaţi pomana
e pentru voi
vin şi eu dar ceva mai greu sunt bătrână
atât de bătrânăHPIM1583

cei doi prunci înaintea mea pe cărare printre morminte
nu aleargă nu privesc înapoi nu se tem
unul e costel călăreţul celălalt bogdan e căluţul
se aşează cuminţi aşteaptă cornurile cu nucă
mă aşteaptă
sunt vii nu ştiu încă să zboare

*
undeva unor îngeri le e foame
cu mine nu vor să vorbească nici pe aici
nici în ceruri

aşa şi pre pământ

*
pe vârful dealului sunt pietre de pe fundul mării
spune mama fiica răzeşilor
mai apoi a venit uriaşul munţilor hercinici
şi-a scuturat spre nord o-ncruntare înainte de-a pleca pe jumătatea lui de lună
timpul trecutHPIM1589

*
printre crucile mele de argilă
o floare simplă de lut copilăria
primul mers pe bicicletă
primele poveşti
întâia libertate

*
trăiesc ce-am fost când nu ştiam ce voi fi

*
acum
singurul viu dintre dealuri
nucul lasă galben timpul să cadă blând
un zâmbet pământ

e-atâta linişte aici
toţi morţii mei dorm cuminţi
încă o toamnăHPIM1606m

===========================================================================

banca 1

banca 2

Anunțuri

mărturisire

da recunosc
uneori mă ascund după poezie ca după tata

când eram mică şi mă înspăimântau nişte copii şi nu ştiam să mă apăr
tata a spus aşa: „care te-a bătut, măi?”
stăteam ascunsă după piciorul lui de om mare şi i-arătam cu degetul
speriată curajoasă
„acela. şi-acela. şi-acela”
iar tata îi certa părinteşte pe toţi

la un moment dat
mi-a plăcut atât de mult
încât îi alegeam şi pe alţii
care nu-mi făcuseră nimic

aşa că
recunosc astăzi
uneori mă ascund după poezie
şi-o arăt până şi celor care nu mi-au făcut nimic

 

(acum 10 ani)